Doi maramureşeni, cercetaţi pentru că au fost depistaţi băuţi la volan

Scris de Lia Bradeanu, 13 iulie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale, să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul este un factor perturbator, care afectează timpul de reacţie, echilibrul şi care creşte probabilitatea unui accident rutier. Şoferii care consumă alcool înainte de a se urca la volan sunt un pericol nu doar pentru ei înşişi, ci şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Tocmai de aceea, de fiecare dată când constată o astfel de faptă, poliţiştii rutieri iau măsuri ferme.

Este şi cazul unui bărbat de 34 de ani care riscă să-şi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între unul şi cinci ani după ce a condus un autovehicul chiar dacă se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii l-au oprit pentru verificări în timp ce se la deplasa cu o autoutilitară pe raza municipiul Baia Mare, la intersecţia străzii Grănicerilor cu strada Păşunii. Deoarece în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

În cadrul activităţilor de supraveghere şi control a traficului rutier, poliţiştii din Târgu Lăpuş au oprit pentru verificări un tractor ce tracta o remorcă confecţionată artizanal, pe raza localităţii Boereni. La volanul vehiculului poliţiştii au identificat un bărbat de 43 de ani, din localitate, care se afla sub influenţa alcoolului. Verificările efectuate au relevat că vehiculele nu erau înmatriculate sau înregistrate în circulaţie. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest însă a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul este acum cercetat sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.