Cataramă, un ciudat care are dreptate?
Aparent mai liniştite decât în PSD, nici în PNL apele nu sunt întrutotul calme. Furtuni mici apar pe ici, pe colo. Vocile celor care se vor la guvernare sunt tot mai multe şi mai hotărâte. Indiscutabil, asupra PNL planează tot felul de întrebări. Prima, şi probabil cea mai importantă, este dacă PDL va reuşi să aibă o guvernare de succes. A doua este legată de modificarea legii electorale. Dacă la viitoarele alegeri vor intra în parlament doar cei de pe primul loc, atunci partidul de pe locul trei va avea probleme. PNL se va vedea obligat să intre într-o alianţă pre-electorală. Într-un fel sau altul va ajunge la cheremul PSD sau PDL. În caz că Mircea Geoană pierde preşedinţia, cu Adrian Năstase la cârma PSD, în mod firesc liberalii vor fi mai rezervaţi în ceea ce priveşte alianţa cu stânga social-democrată.
Anunţat că va avea loc foarte curând, Congresul extraordinar al PNL este inutil, crede Călin Popescu Tăriceanu. În fapt, preşedintele Crin Antonescu nu doreşte decât să obţină un vot de încredere. Viorel Cataramă, contracandidatul său, un personaj destul de ciudat, are zero şanse să ajungă liderul partidului. Rolul său se rezumă la a face valuri. El vrea să împingă PNL spre Traian Băsescu, implicit spre guvernare. Cum mulţi liberali îşi doresc acest lucru, spiritele se încing. Apar tot mai multe discuţii, şi nu este exclus ca în urma lor unii liberali să facă pasul spre PDL.
Traian Băsescu, înainte vreme, şi-a propus să distrugă două partide, prin metode diferite. PNL urma să fie lichidat prin fuziune. PSD putea fi doar slăbit până la nivelul la care îi era imposbil să acceadă la putere. Aceste obiective rămân în continuare, dar fiecare formaţiune este azi în altă situaţie. PSD, cu toate că trece printr-o criză internă, rămâne un partid care nu va scădea sub 30 de procente. PNL a obţinut rezultate bune, în sensul că preşedintele său, în calitate de candidat prezidenţial, a câştigat 20 de procente, dar a înregistrat un eşec în negocieri. După atâta muncă, să ajungi în opoziţie nu este un titlu de mândrie.
În fiecare formaţiune politică există o dorinţă de schimbare, născută din nemulţumiri puse cap la cap. PSD-ul îi reproşează lui Geoană gestul de a-l fi vizitat pe Sorin Ovidu Vântu înainte de confruntarea cu Băsescu. PNL îi reproşează lui Antonescu proasta gestionare a procentelor obţinute, precum şi inabilitatea de a negocia.
În aceste condiţii apar doi contracandidaţi. Adrian Năstase pare să aibă forţa de a se lupta cu Traian Băsescu şi PDL. Viorel Cataramă este doar un iepuraş fără şanse, dar spune lucruri pe care şi le doresc mulţi liberali.
După cum se prezintă situaţia, ambele partide de opoziţie vor rămâne cu aceiaşi lideri. Geoană şi Antonescu sunt greu de dat la o parte. Ei şi-au consolidat puterea în partid prin fidelizarea şefilor de filiale judeţene.
Din fericire, nu se reduce toată activitatea partidelor de opoziţie la luptele interne pentru putere. Liberalii şi-au propus să formeze un guvern din umbră. Ei vor nominaliza pentru fiecare minister o persoană care va avea sarcina de a monitoriza activitatea adevăratului ministru. La rândul său, PSD pregăteşte recuperarea electoratului de stânga, trecut în toiul campaniilor electorale de partea lui Traian Băsescu. Sunt două obiective majore care, bine puse în practică,, pot revigora scena politică. Pe de altă parte, în confruntarea cu două partide politice bine organizate, PDL nu va avea o viaţă uşoară.



