Salariile bugetarilor şi pensiile vor fi îngheţate anul viitor
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2010, a spus ministrul desemnat al finanţelor, Sebastian Vlădescu, care nu a dorit să facă alte comentarii. Întrebat ce înţelege printr-o politică salarială restrictivă, pe care Vlădescu a precizat că o susţine pentru următorii trei ani, ministrul desemnat a răspuns prin “salarii îngheţate”.
Şi pensiile vor fi îngheţate anul viitor prin menţinerea valorii punctului de pensie la nivelul stabilit pentru luna octombrie 2009, de 732,8 lei, astfel că pensia medie lunară de asigurări sociale va fi limitată la 701,2 lei, conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat.
Fondurile destinate plăţii pensiilor pentru anul 2010 sunt în sumă de 39,6 miliarde lei, reprezentând 7,36% din PIB. La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor s-a avut în vedere un număr de 4,6 milioane pensionari de asigurări sociale. Prin proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 se asigură repartiţia produsului intern brut pentru domeniul social ce priveşte sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. În anul 2010, pentru susţinerea acestor două sectoare se alocă 8,2% din produsul intern brut.
Comisionul poştal pentru transmiterea şi plata unor drepturi de protecţie socială va fi menţinut tot la 1,03% calculat la sumele virate.
Ştiri similare
- Salariul mediu brut va creşte cu 3,5% în 2010
- Ministrul de Finanţe ameninţă deja cu demisia
- Majoritatea parlamentară cere guvernului să prezinte bugetul pentru 2010
- Guvernul s-a angajat în fata FMI să înghete salariile si pensiile si să reducă personalul bugetar
- Politica salarială şi socială va fi extrem de restrictivă cel puţin încă 3 ani
- Discuţiile pe buget reînvie lupta politică



