Jucariile romanesti sunt tot mai putine pe rafturile magazinelor de profil
Din pacate, obiectele si accesoriile de joaca fabricate in China sunt suverane pe piata
Potrivit specialistilor, joaca si jucariile sunt temelia dezvoltarii copiilor. Incepand cu primele saptamani de viata si pana cand copiii incep sa aiba preferinte pentru anumite jucarii, parintii cumpara tot ce considera ca i-ar putea amuza sau ar putea contribui la dezvoltarea anumitor deprinderi esentiale, a perceptiei despre lucruri si la stimularea atitudinilor benefice pentru mai tarziu. Din pacate, odata cu aparitia pe rafturile magazinelor a ceea ce nici macar n-au visat adultii de azi in anii copilariei petrecuti in perioada de dinainte de 1989, jocurile si jucariile traditionale au disparut.
In librarii si in magazinele de profil, la buticul din coltul blocului, in supermarketuri ori unde nici nu te astepti, desi jucariile se afla intr-o abundenta ametitoare de oferte, sunt atat de sofisticate si de cele mai multe ori uzate si de proasta calitate incat reusesc doar cu greu sa fie si atractive. Cu toate acestea, parintii le cumpara si, pentru ca orice lucru este supus tendintelor modei, nici jucariile nu au scapat. Se cer cu insistenta jucarii cu nume straine ciudate, iar pistoalele ori pustile care pot fi confundate cu usurinta cu cele adevarate se afla in topul preferintelor. La fel ca si masinutele cu telecomanda ori acelea mari, cu pedale, fabricate in asa fel incat copiii sa le poata “conduce”. Dupa cum spun vanzatoarele unei librarii din Baia Mare, aproape toate sunt chinezesti. In cateva locuri mai retrase se afla si cateva dintre jucariile candva vedete incontestabile fabricate in Romania. Chiar daca exista solicitari si pentru acestea, ele sunt nesemnificative fata de acelea pentru jocurile si jucariile “la moda”. Pe langa toate acestea, computerul ramane in continuare rivalul numarul unu al jucariilor, in conditiile in care doar foarte putini sunt parintii care nu se declara incantati de abilitatea dezvoltata de copiii de la varstele cele mai mici in fata tastaturii si a monitorului.
Piata romaneasca este invadata de jucariile chinezesti
Obiectele si accesoriile de joaca fabricate in China, ori imitatiile acestora, sunt suverane pe piata. In Romania se fabrica tot mai putine jucarii, iar cele binecunoscute, care au rezistat de-a lungul timpului, sunt tot mai rare. Din pacate, din cauza felului in care sunt confectionate si accesorizate, foarte multe dintre jucariile chinezesti cumparate frecvent de catre parinti reprezinta pericole pentru copii. Intre acestea se afla tirurile, pistoalele si pustile, specialitatea micutului Bogdan Badea din Baia Sprie. Un accesoriu de joaca fabricat in Romania, destul de solicitat, este leaganul confectionat din lemn, prevazut cu snururi groase care permit atarnarea lui in locurile dorite de parinti. Cuburile din carton, cu care pot fi alcatuite imagini din povesti sau peisaje, se mai gasesc si ele in magazine si librarii, la fel ca si carticelele pliante cu animale si pasari, care sunt in preferatele Roxanei Maria Rohian.
Cele mai multe jucarii se vand inaintea sarbatorilor
La fel ca imbracamintea si incaltamintea, jocurile si jucariile au si ele sezoanele lor. Vanzatoarele spun ca jucariile se vand cel mai bine in perioadele premergatoare sarbatorilor ori cele dinaintea diferitelor evenimente, semnificative pentru copii si parintii acestora, gata sa deschida larg punga. In functie de noutatile aparute pe Internet, de cele vazute prin reviste ori la televizor, parintii isi exprima dorinta de-a cumpara ceea ce se afla inclus in categoria “utima moda”. Odata aparute pe rafturi, sunt cumparate ca pe banda rulanta”. In categoria jocuri si jucarii de sezon sunt incluse, pentru perioada de vara, mingile, seturile pentru nisip (galetute, lopatele, greble si diferite forme pentru modelare), jocurile de remi (fabricate in Romania), respectiv Monopoly si Capital, dar si unele jucarii din plus.
Ştiri similare
- Trei jucarii chinezesti au fost retrase de la comercializare
- Cu cateva zile inainte de Ziua Copilului, vanzari slabe in magazinele cu jucarii
- Prescolarii de la Gradi 36 au invatat cum sa ocroteasca natura
- Medicii de familie sunt asaltati de pacienti alergici
- Medicii de familie sunt asaltati de pacienti alergici
- Un copil de opt ani s-a inecat in iazul din gradina casei










[...] http://www.informatia-zilei.ro/mm/2009/09/07/jucariile-romanesti-sunt-tot-mai-putine-pe-rafturile-ma... [...]