Luni, 20 Octombrie 2008     
Ediţia de azi
 
     
  Vezi ediţia de azi  
 
 
 
 
 
 
Informaţii utile
 
112 - Apel unic de urgenţă
741111 - Ambulanţa
711212 - Pompieri
710928 - Distrigaz
952 - Informaţii CFR
929 - Deranjamente Electrica
807777 - Poliţia
735195 - Informaţia Zilei
 
 
 
 
 
 
 
Ultima Pagină
Copacii şi-au pus banderole albe cu ajutorul membrilor Rotaract
* Iniţiativa este derulată la nivel naţional în această săptămână
Cu siguranţă aţi observat în oraş că mulţi copaci poartă banderole albe, într-un fel de grevă japoneză, amintindu-i trecătorului grăbit: “Eu îţi dau oxigenul!”. Într-o lume în care asfaltul, betonul şi gazele de eşapament se află într-o continuă luptă cu verdeaţa, acest protest al copacilor - care, desigur, nu se pot opri din lucru, ca oamenii - vine să ne aducă în contact cu realitatea lumii naturale. Fără ei nu se poate.
Iniţiativa derulată la nivel naţional de clubul Rotaract - divizia de tineret a Clubului Rotary - şi-a început derularea sâmbătă în 15 oraşe din România şi Republica Moldova (Bacău, Bârlad, Baia Mare, Bucureşti, Chişinău, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Vaslui), acolo unde cluburile au organizatii puternice.
În Satu Mare, acţiunea s-a desfăşurat în zonele de interes public şi trafic intens, mai exact Piaţa Libertăţii, Piaţa 25 Octombrie, str. Mihai Eminescu, str. Micu Klein, str. Decebal, Bd. Vasile Lucaciu, Bd. Henri Coandă, str. Ioan Slavici, str. Ştefan cel Mare, str. Ady Endre, Bd. Ion C. Brătianu, Bd. Traian, Bd. Cloşca, Drumul Careiului, Bd. Octavian Goga, Bd. Independenţei, Bd. Lucian Blaga, str. Al. I. Cuza, str. Mileniului, str. Horea.
Au participat 17 membri Rotaract Satu Mare, toţi fiind elevi de liceu: Iulia Ţinca, Andrei Lucaci, Cristina Soponoş, Daniela Negru, Raul Nicoară, Lorena Creţ, Anca Rednik, Oana Savaniu, Andrada Dobşe, Daniel Coşarcă, Anca Mureşan, Gabriela Andreica, Teodora Iojiban, Alexandru Seicean, Andrada Săvianu, Andrei Găzdac, Anamaria Barna. Ei au lipit colanţii pe copaci şi au împărţit pliante trecătorilor. Uşor nu le-a fost: au umblat prin tot oraşul, uneori au fost admonestaţi de cei ce nu ştiau că lucrul se face cu învoirea Primăriei, iar pe Bd. Cloşca n-au avut unde pune rămăşiţele o bună bucată de timp, căci de la Burdea până la Liceul German nu se găseşte nici măcar un coş de gunoi.
Misiunea a fost totuşi îndeplinită cu succes, iar “greva japoneză” continuă până sâmbătă, forţându-ne să ţinem cont că fără pomi respiraţia - şi deci viaţa - nu este posibilă.
 
Măreşte

Vasile A.
Adauga comentariu
Alte ştiri