Vineri, 17 Octombrie 2008     
Ediţia de azi
 
     
  Vezi ediţia de azi  
 
 
 
 
 
 
Informaţii utile
 
112 - Apel unic de urgenţă
741111 - Ambulanţa
711212 - Pompieri
710928 - Distrigaz
952 - Informaţii CFR
929 - Deranjamente Electrica
807777 - Poliţia
735195 - Informaţia Zilei
 
 
 
 
 
 
 
Editorial
Cearta Supremă
Nici o posibilitate de împăcare. Disputa dintre preşedinte şi premier a reizbucnit cu şi mai mare înflăcărare. Dacă în urmă cu patru zile cei doi se întâlneau pe ascuns, după şedinţa CSAT cei doi politicieni şi-au declarat război pe faţă. Traian Băsescu a ieşit să spună că sub umbrela guvernului se fac afaceri cu echipamentele de pe maşinile poliţiei. Tăriceanu i-a răspuns acuzându-l pe preşedinte că are o atitudine ca în timpul comunismului. Preşedintele ar fi spus ceva despre cineva din guvern care face favoruri Rusiei.
După cearta din Consiliul Suprem, cei doi s-au deplasat la Bruxelles cu avioane separate. Cheltuieli duble în vreme de criză.
În mod normal ambii actori ai vieţii politice ar trebui taxaţi. Următoarele sondaje ar trebui să-i penalizeze. Nu se va întâmpla aşa pentru că de regulă când unul coboară, altul urcă.
Ultima confruntare încununează o perioadă de frământări, de certuri şi ameninţări cu noi şi noi dezvăluiri între cei doi locatari de la palatele Cotroceni şi Victoria. Până la urmă unul dintre cei doi va cădea. Acela nu are cum să fie Traian Băsescu. Mandatul lui este de cinci ani. Mandatul de premier a lui Călin Tăriceanu se încheie după alegerile din 30 noiembrie.
Aşa stau lucrurile. Dar presa vorbeşte despre demisia primului ministru.
Nu sunt clare motivele. Promulgarea legii privitoare la majorarea salariilor cu 50% ar putea fi un motiv. Nu sunt bani suficienţi. Sau dacă sunt, ei trebuie luaţi de la investiţii. Asta ar fi o problemă pentru economie. Ar însemna să fie scoşi din circuitul economic câteva procente din PIB.
Dar de ce să-şi dea demisia premierul Tăriceanu înainte cu o lună de a i se termina mandatul? El şi-a făcut un scop din a-şi duce mandatul până la capăt. În ciuda voinţei preşedintelui.
Victoria lui politică asupra lui Traian Băsescu, indiferent de rezultatele de la alegeri, îi vor completa palmaresul de om politic în mod fericit. Problema e în interiorul PNL. Dacă liberalii se leapădă de liderul lor de dragul intrării la guvernare alături de PD-L? Un singur lucru i-ar putea ţine împreună. Teama că partidul ar intra în disoluţie sub presiunea lui Băsescu şi Stolojan.
Cearta de la nivelul superior al PD-L şi PNL prinde la mijloc PSD-ul. Mircea Geoană îi va putea juca pe degete pe cei doi posibili parteneri atâta vreme cât menţine un dialog cu fiecare. Dacă ştie juca la două capete are şanse de a ajunge la guvernare într-o poziţie dominantă alături de PNL şi într-o poziţie secundă alături de PD-L.
Nu este mult de aşteptat până la clarificarea finală. Declaraţiile trebuie luate în contextul campaniei electorale. În al doilea rând dorinţa fiecărui partid de a ajunge la guvernare este atât de mare încât este dispus la orice compromis. Prin urmare ne putem aştepta la reaşezarea principalelor partide pe scena politică abia după aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare. Până atunci toate declaraţiile trebuie privite cu cea mai mare neîncredere.
Intervine însă situaţia concretă în care se află ţările UE, ca şi întreaga economie mondială. La întâlnirea de toamnă a liderilor ţărilor UE s-a tras o concluzie îngrijorătoare. Economia mondială se află în criză.
D. Păcuraru
Adauga comentariu