Luni, 21 Iulie 2008     
Ediţia de azi
 
     
  Vezi ediţia de azi  
 
 
 
 
 
 
Informaţii utile
 
112 - Apel unic de urgenţă
741111 - Ambulanţa
711212 - Pompieri
710928 - Distrigaz
952 - Informaţii CFR
929 - Deranjamente Electrica
807777 - Poliţia
735195 - Informaţia Zilei
 
 
 
 
 
 
 
Actualitatea
Coroniţa Miss Model of the World România, aşezată pe fruntea unei sătmărence
* Cristina Vaştag va reprezenta România, iar Cătălina Pădulescu Republica Moldova la Miss Model of the World Globe
Sâmbătă seara a avut loc marea finală naţională a concursului de frumuseţe Miss Model of the World. Evenimentul s-a desfăşurat în spatele hotelului Dana I, începând cu ora 20.30, într-un cort “high-life”. Pe lângă organizatori, sponsori şi parteneri media, a participat şi publicul sătmărean într-un număr foarte mare.

După 10 zile de pregătiri intense, din cele 20 de concurente s-au ales cele două finaliste. Fetele vor pleca în China în toamnă pentru a participa la Miss Model of the World Globe. Astfel, România va fi reprezentată de Cristina Vaştag din Satu Mare, iar în numele Republicii Moldova va participa Cătălina Pădulescu din Ploieşti.

3 categorii de juriu

Pentru a alege cele două reprezentante s-au format 3 categorii de juriu: unul de specialitate, unul format din sponsorii principali şi al treilea din reprezentanţi mass-media. Preşedintele onorific al juriului a fost numit primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes.
Din juriul de specialitate au mai făcut parte topmodelul Sibel Ozunlu (Miss Model of the World Globe 2007), coregrafa Claudia Staicu, director concurs Alina Suciu, fotograful Zoltan Lorencz, Gabriela Antal şi nu în ultimul rând directorul International Modeling Agency (IMA), Liviu Miron.
Evenimentul a fost prezentat de actorul Vasile Blaga. Între probe şi parade au destins atmosfera cântecele în limba engleză şi italiană ale lui Aldo şi dansurile speciale ale celor de la Royal Dance Club. Au dansat perechi formate numai din copiii clubului şi o pereche de seniori. Juriul, şi nu numai, a fost uimit de talentul sătmărenilor.

Concurs şi parade senzaţionale

Fetele s-au confruntat în 3 probe: ţinute de zi, costume de baie şi ţinute elegante de seară.
Pe lângă cele 3 probe concurentele au participat şi la parade de modă în ţinute excepţionale oferite de Real Lux, Inedit şi Otto Herman.
Clasamentul final a fost alcătuit după cum urmează: locul III Petra Biri din Oradea, locul II Anca Vasile din Ploieşti, iar pe locul I au fost clasate Cătălina Pădulescu din Ploieşti, reprezentând Republica Moldova, şi Cristina Vaştag, reprezentând România.

Premii speciale

Pe lângă primele 3 locuri, juriul a oferit şi premii speciale: Miss Fotogenic - Georgiana Cristea din Oradea, Miss Personality - Adelina Călin din Constanţa, Miss Elegance - Oana Nichita din Satu Mare, Miss Showtime - Cristina Vaştag din Satu Mare, Best Promising Model - Laura Rachieru din Moineşti (Bacău), Best Swimming Suit - Anamaria Lungu, Best Talent - Raluca Eremei din Vaslui şi Best Evening Gown - Anca Vasile din Ploieşti.
 
Măreşte

Gabriela Puşcaşiu
Adauga comentariu   Vizualizeaza comentarii (1)
Alte ştiri