Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/info/public_html/arhiva/database.php on line 2
Miercuri, 04 Martie 2009     
Ediţia de azi
 
     
  Vezi ediţia de azi  
 
 
 
 
 
 
Informaţii utile
 
112 - Apel unic de urgenţă
741111 - Ambulanţa
711212 - Pompieri
710928 - Distrigaz
952 - Informaţii CFR
929 - Deranjamente Electrica
807777 - Poliţia
735195 - Informaţia Zilei
 
 
 
 
 
 
 
Locale
Primăriile plătesc abonamentele telefonice la toţi salariaţii proprii
* În Andrid şi Bogdand, şi femeile de serviciu telefonează pe banii primăriilor
Dacă unii se întreabă unde se duc o parte din banii de la bugetele primăriilor, azi putem să lămurim lucrurile: pe convorbiri telefonice la telefoanele mobile.

Sunt în judeţ primării la care toţi angajaţii au telefoane celulare şi abonamente lunare plătite din banii publici. Aici se includ desigur şi femeile de serviciu, care fără celular nu pot afla când le fată acasă vaca sau scroafa. Nu vrem să fim răi, dar o mare parte din aceste cheltuieli legate de achiziţionarea şi apoi plata abonamentului sunt o risipă. După calcule sumare, la nivel de judeţ ea se ridică la cel puţin un miliard de lei vechi pe lună. Înmulţind suma cu numărul lunilor vom ajunge la o cifră ce reprezintă bugetul pe doi ani al unei comune.

Limitarea convorbirilor

Conducerea Primăriei Micula a decis să reducă din cheltuielile curente, iar la ultima şedinţă de consiliu s-a decis ca angajaţii care folosesc telefoanele mobile în interes de serviciu să aibă convorbiri limitate, celor 9 angajaţi cărora li se plătea contravaloarea convorbirilor telefonice să li se deconteze doar 5 euro pe lună. Cei care vor vorbi mai mult o pot face, dar numai achitând diferenţa.
Kovacs Eugen, primarul oraşului Carei: “Decontăm lunar în jur de 30 de milioane de lei pentru telefoanele mobile. Aici se includ nu numai ale celor de la primărie, dar şi ale directorilor de şcoli din oraş. Am limitat convorbirile la 80-200 de minute pe lună. S-au şi supărat pe mine pentru asta”.

La Livada, Andrid şi Bogdand

Nicolae Bura, primarul oraşului Negreşti-Oaş: “Avem în primărie 5 oameni care au telefoane mobile la care le plătim abonamentul. Acesta este de 10 euro pe lună. Cine depăşeşte cota îşi plăteşte convorbirile”.
Ioan Sebeşi, primarul oraşului Livada: “Lunar plătim 8-9 milioane de lei pentru telefoanele mobile. Cinci persoane din primărie au telefoane plătite de către noi. Dacă depăşim suma care este prevăzută în contract, firma de telefonie este înţelegătoare şi ne păsuieşte cu plata până luna viitoare”.
Papp Tibor, primar Andrid: “În primărie sunt 10 persoane cărora le plătim abonamentul la telefoanele mobile. Acestea costă 8 milioane de lei lunar. Înafara mea toţi au restricţii la minutele vorbite. Suma de 8 milioane de lei nu e mult pentru convorbirile telefonice făcute de o instituţie de stat”.
Aurel Bojan, primarul comunei Bogdand: “Fiecare angajat al Primăriei are telefon la care noi îi plătim abonamentul. Este la pachet şi abonamentul ne costă 7 milioane de lei lunar. Deocamdată nu a fost cazul să restricţionăm convorbirile, mai ales că aceste telefoane mobile ne sunt utile”.

La Căpleni şi Dorolţ

Mosdoczi Vilhelm, primarul comunei Căpleni: “Avem 7 telefoane la care primăria plăteşte abonamentul. În jur de 3 milioane de lei ar fi valoarea lui totală pe lună. Are telefon şeful de post, paznicul de noapte, primarul, viceprimarul, secretarul. Noi cei 7 putem vorbi între noi gratuit. Aşa este înţelegerea cu firma de telefonie”.
Mihai Găman, primarul comunei Dorolţ: “Avem 10 telefoane mobile la care noi plătim abonamentul. Acesta costă 6 milioane de lei lunar, iar noi între noi cei 10 putem vorbi gratuit. Angajaţii au 50 de minute pe lună, contabila 150, iar primarul şi viceprimarul au câte 250 de minute. Este un program pe calculator cu telefonul şi când îl deschid pot vedea cum stăm cu minutele vorbite. Cei care au depăşit minutele planificate plătesc diferenţa”.
 
Măreşte

Iosif Ţiproc
Adauga comentariu
Alte ştiri