Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/info/public_html/arhiva/database.php on line 2
Miercuri, 04 Martie 2009     
Ediţia de azi
 
     
  Vezi ediţia de azi  
 
 
 
 
 
 
Informaţii utile
 
112 - Apel unic de urgenţă
741111 - Ambulanţa
711212 - Pompieri
710928 - Distrigaz
952 - Informaţii CFR
929 - Deranjamente Electrica
807777 - Poliţia
735195 - Informaţia Zilei
 
 
 
 
 
 
 
Actualitatea
Elevii din clasa I aniversează 100 de zile de şcoală
* La Şcoala 3 din Carei a fost organizat un bal mascat
Elevii clasei I step by step de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din Carei au aniversat recent 100 de zile de şcoală. Manifestarea este specifică în primul rând claselor step by step.

Pentru elevii din alternativa aceasta este o sărbătoare foarte importantă, un mod de recunoaştere şi recompensare pentru efortul pe care micuţii l-au depus pentru integrarea în activităţile şcolare şi pentru rezultatele bune la învăţătură.
Elevii clasei I, alături de învăţătoarele lor, Emilia Micovschi şi Ligia Leşan Iliszi, şi bineînţeles părinţii, bunicii şi fraţii lor, au petrecut o zi minunată.
Tema sărbătorii celor 100 de zile a fost carnavalul. Micuţii s-au costumat care mai de care mai frumos, mai inedit şi mai ingenios. Pentru o zi, sala de clasă s-a transformat într-un tărâm al basmului, plin de prinţese, zâne bune, Scufiţe Roşii şi lupi, Spider-Man, cavaleri, indieni, Zorro şi multe alte personaje de poveste. În această zi care pentru elevi este o adevărată sărbătoare, pe lângă parada măştilor şi a colecţiilor au avut loc jocuri şi concursuri interactive.
Fiecare copil şi-a prezentat masca, a povestit celor prezenţi ce face personajul pe care îl reprezintă. Ba mai mult, au fost jucate şi mini-scenete între personaje.

Colecţii de 100 de obiecte

Copiii împreună cu părinţii lor au confecţionat pentru această ocazie şi colecţii de 100 de obiecte. Acestea au fost aranjate deosebit, cu multă migală şi originalitate. Lucrările au constat în căsuţe realizate din câte 100 de creioane colorate sau scobitori, expoziţii de şerveţele, de scoici, jucării, tablouri din materiale reciclabile şi multe altele. A urmat apoi vizionarea unei piese de teatru, “Anotimpurile”, care a fost prezentată de către copiii clasei a III-a Step by Step. Aceştia au fost îndrumaţi de către învăţătoarele lor, Rodica Motişan şi Dietrich Anamaria.
Sărbătoarea s-a încheiat cu premierea măştilor şi a colecţiilor, în aplauzele părinţilor şi tuturor celor prezenţi. Cele două învăţătoare ale clasei I Step by Step, Emilia Micovschi şi Ligia Leşan Iliszi, doresc să felicite părinţii pentru sprijinul pe care l-au acordat copiilor în realizarea colecţiilor, a măştilor, dar şi pe parcursul anului şcolar.
 
Măreşte

Nicole T.
Adauga comentariu
Alte ştiri