|
|
In Micula se construieste un Centru Cultural Multifunctional
Receptia finala a cladirii va avea loc in aprilie
Aflata la mai putin de 20 de kilometri de Satu Mare, comuna Micula nu dispune nici pe departe de conditiile care ar crede unii ca exista pentru localnici. Lipsesc in principal o serie de utilitati si servicii, ca in multe alte comune. O serie de obiective sunt acum in lucru, unele investitii sunt in plina desfasurare. Amanunte privind preocuparile la zi ale alesilor locali din aceasta unitate administrativa ne-a pus la dispozitie viceprimarul Dumitru Madaras.
Asa cum a mentionat interlocutorul nostru, in perioada de toamna-iarna costurile cu iluminatul public stradal sunt foarte mari. Nu de putine ori s-au primit facturi in valoare de 3.000-3.500 lei (30-35 milioane lei vechi), sume care greveaza bugetul local. Decizia pentru a iesi dintr-o asemenea situatie a fost luata de consilieri si priveste schimbarea corpurilor de iluminat si a becurilor. Odata ce a fost aprobata o asemenea decizie si emisa ca sarcina pentru executiv, viceprimarul a pornit la treaba.
Schimbarea inseamna in fapt montarea in locul becurilor de 160 de wati a becurilor de 38 de wati, care asigura un iluminat cel putin similar, fiind mai economice ca becurile care au consum de 4 ori mai mare. Odata ce va fi terminata actiunea de schimbare a corpurilor de iluminat si a becurilor, factura de curent electric pentru iluminatul stradal va scadea la jumatate sau chiar la mai putin. Pretul unui corp de iluminat de acest tip cu manopera de montaj poate ajunge la 380-400 lei (3,8-4 milioane lei vechi).
Centrul cultural multifunctional
De mai multi ani alesii locali din comuna Micula s-au preocupat de modernizarea caminului cultural din centrul unitatii administrative spre a-i da functionalitati multiple. Dupa indelungi asteptari, in cursul anului 2007 s-au obtinut banii necesari modernizarii. Lucrarile sunt intr-o faza avansata, dar au intarziat putin din cauza vremii din aceasta iarna.
Chiar daca termenul de finalizare a lucrarilor este stabilit prin contract pentru sfarsitul lunii viitoare, se va da o decalare pana spre sfarsitul lunii aprilie, cand se va face receptia finala a centrului multifunctional. Valoarea lucrarilor este evaluata la 880.000 lei (8,8 miliarde lei vechi), din care 320.000 lei s-au si platit executantului.
Introducerea apei potabile
In numerele anterioare ale ziarului nostru scriam despre solutiile tehnice de introducere a apei potabile in Micula. Dupa analizarea mai multor variante constructive din punct de vedere economic, s-a optat pentru aductiunea de apa din reteaua municipiului Satu Mare. Este mai ieftina decat forarea de puturi, amenajarea gospodariei de apa si alte asemenea masuri. Banii necesari acestei investitii sunt asigurati din fonduri guvernamentale, asa cum s-a facut in multe alte localitati ale judetului.
In paralel cu aceasta preocupare, alesii locali din Micula au abordat ca prioritate si realizarea unui sistem propriu de canalizare. Impreuna, reteaua de apa si cea de canalizare ar putea asigura conditii civilizate de trai din punct de vedere al igienei. In acest sens se va realiza probabil pana la sfarsitul lunii viitoare Studiul de Fezabilitate, pentru a putea urma apoi celelalte faze ale proiectului in vederea propunerii investitiei pentru finantare din fonduri ale Uniunii Europene. Nu va fi ieftina investitia asta, mai ales pentru ca ar fi necesari 35.000 metri de conducta, dar trebuie sa fie facuta. In prezent se stie ca studiul de fezabilitate va costa aproape 300.000 lei (3 miliarde lei vechi).
Se acorda subventii pentru soia si sfecla de zahar
Asa cum sublinia deunazi Aurelia Cusner, director adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Satu Mare, mai sunt aproximativ doua saptamani pana la expirarea termenului limita de depunere a documentatiei necesare obtinerii subventiei cuvenite pentru anul 2007 cultivatorilor de soia si sfecla de zahar. Iata si alte amanunte puse la dispozitie de interlocutoarea noastra.
In anul 2007, mentioneaza directoarea Cusner, in judet s-au cultivat 1.300 hectare cu soia, fiind obtinuta o productie de 1.644 tone de la 89 de producatori. Din intreaga cantitate de soia obtinuta, doar 780 de tone au facut obiectul livrarii catre procesatori, fapt ce a condus la inregistrarea a doar 11 dosare pentru subventie. De remarcat faptul ca subventia se acorda numai producatorilor care pot face dovada cu facturi ca marfa a fost livrata. Schimbul de produse nu intra in aceasta categorie, or aproape jumatate din productia de soia a facut obiectul schimburilor intre firme. Subventia in cazul acestui produs este de 300 lei/tona.
O subventie de 10 ori mai mica se acorda producatorilor de sfecla de zahar. Potrivit aceleiasi surse, cultivatorii sfeclei de zahar vor primi 30 lei la tona de sfecla neta predata la procesator, ceea ce la nivel de judet inseamna 103.000 tone din cele 138.550 tone obtinute pe 3.173 ha. La sfecla de zahar au fost inregistrate 41 de dosare din partea unor unitati specializate, care au predat spre procesare cantitati insemnate, si doar 6 din partea unor producatori individuali.
In Tiream se extinde reteaua de apa
Asemeni altor localitati din judet, si in Tiream se doreste realizarea unei extinderi a retelei stradale de alimentare cu apa potabila, ca si amenajarea unei statii de pompare. Extinderea se va face pe o distanta de 6,8 km.
Intrucat lucrarea este una mare si costisitoare (costul fiind de 1.400.000 RON), iar din bugetul comunei Tiream nu poate fi alocata aceasta suma, s-a apelat la finantari externe. In cele din urma lucrarea se va face cu bani de la Guvern, caci aici a gasit rezolvare problema celor din Tiream. Pana in prezent s-au si primit ceva bani, mai concret 30.000 RON, care au avut o destinatie fixa, si anume executarea proiectului tehnic. In prezent proiectul este intocmit. Primaria va contribui si ea cu 10% din valoarea lucrarii.
Am mai retinut si faptul ca atunci cand s-a incercat obtinerea de fonduri pentru Tiream s-au avut in vedere si alte doua sate ale comunei in care se vrea introducerea apei, si anume Vezendiul si Portarita. Din nefericire pentru locuitorii acestor sate, documentatiile nu au fost aprobate.
La caminele culturale din Ambud si Petin s-au montat convectoare
Paulestiul este una dintre unitatile administrativ-teritoriale din judet care beneficiaza de ceva timp de gaz metan. Dupa ce intr-o prima etapa gazul a fost introdus in cateva dintre institutiile din localitatea cu acelasi nume, a venit si randul celor din satele apartinatoare. Astfel ca s-a finalizat introducerea lui in caminele culturale din Ambud si Petin.
Fiecarei institutii de cultura i-au fost montate un numar de patru convectoare si doua cazane de incalzit. Costul acestor lucrari a fost de peste 32.000 RON, bani alocati din bugetul local.
In perioada urmatoare se va achizitiona pentru fiecare camin din cele doua amintite mai sus cate o plita, necesara pentru prepararea bucatelor la nunti si alte genuri de petreceri si sindrofii.
Gradinita din Sanislau este in curs de finalizare
Inceputa in luna septembrie a anului 2006, in prezent noua cladire a gradinitei din localitatea Sanislau este pe terminate. Mai sunt necesare doar cateva lucrari exterioare, mai exact trebuie imprejmuita curtea institutiei si finalizata amenajarea spatiilor de joaca. Cat priveste interiorul, in viitorul cel mai apropiat va fi utilat cu mobilierul necesar desfasurarii in cele mai bune conditii a procesului de invatamant. Referitor la costurile acestei lucrari, pana in prezent s-au cheltuit 15 miliarde de lei vechi, bani alocati de Guvernul Romaniei, prin Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare. Cu o suma mai mica si-a adus contributia si Primaria comunei Sanislau. Despre aceasta cladire ar mai fi de spus ca este una moderna, are 9 sali de clasa, grupuri sociale, o magazie.
Un politist din Pomi a ajutat doi braconieri sa prinda peste
Duminica dupa-amiaza, profitand de faptul ca vremea a fost frumoasa, doi satmareni s-au decis sa plece la pescuit in Maramures. Numai ca barbatii, pe langa faptul ca nu aveau permise de pescuit, au utilizat si unelte interzise. In cele din urma ei au fost prinsi in flagrant de membrii AJVPS Maramures si lucratorii Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Maramures, care erau in misiune de control pe raul Somes, in zona Ardusat. Echipa de control i-a supravegheat si filmat pe cei doi suspecti timp de cateva minute. In cele din urma, acestia au fost prinsi. Gabriel Gheorghe Veres si Marian Nicoara, ambii din judetul Satu Mare, desi nu aveau permise de pescuit, au utilizat doua plase a cate 100 metri fiecare, pentru a prinde cat mai mult peste. Din surse neoficiale, se pare ca suspectii au fost ajutati chiar de catre seful de post din Pomi, judetul Satu Mare, care a apucat sa plece inainte de sosirea echipelor de control.
Norocul nostru a fost ca i-am depistat la timp pe cei doi barbati care, ajutati de un al treilea, utilizau plasele de pescuit. Din fericire, ei nu au reusit sa prinda nimic. Dar va dati seama ce paguba ar fi produs daca in plasele lor, care aveau fiecare cate 100 metri, ar fi prins peste? Nu este corect fata de pescarii sportivi care isi achita cotizatiile si pentru care facem eforturi sa repopulam amenajarile piscicole, a precizat Ionica Pop, reprezentant AJVPS Maramures. La fata locului jandarmii au efectuat cercetarea din punct de vedere criminalistic. Suspectii au fost audiati, identificati si li s-au intocmit procesele-verbale de constatare a infractiunii de braconaj. Comisarul sef Liviu Taut, seful IPJ Satu Mare, a dispus cercetarea de urgenta a celor declarate de suspecti. Deocamdata nu putem preciza daca in activitatea de braconaj a fost implicat un politist. Acest lucru il vom stabili si va asiguram ca se vor lua cele mai drastice masuri, ne-a declarat Rozalia Slatian, purtator de cuvant al IPJ Satu Mare. La scurt timp au fost depistate alte trei persoane care pescuiau cu carstnic (comiher), o plasa de 4 mp. Cei prinsi au fost amendati cu cate 3.000 lei fiecare si s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infractiunii de detinere si folosire la pescuit de catre persoane neautorizate a navoadelor.
Dosarul a fost predat la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare in vederea continuarii cercetarilor. Reprezentantii AJVPS Maramures vor efectua in continuare astfel de controale pe amenajarile piscicole din judet.
Delia Kovacs, Vasile Dale
Contribuabilii din Santau isi achita darile la stat
Inceputul fiecarui an ne aduce obligatia de a ne plati taxele si impozitele locale.
Locuitorii comunei Santau au inceput sa isi plateasca darile catre stat intr-un numar destul de mare. Majoritatea le achita integral, pentru a beneficia de acea reducere de 10%, valabila pana la sfarsitul lumii martie. Cat priveste numarul celor care au platit deja, nu s-au facut calcule precise.
Referitor la restantierii de anul trecut, acestia sunt putini. Sunt acei cetateni stabiliti in alte localitati si care au de platit doar impozitul pe terenurile extravilane.
|
|
Editia de Satu Mare

Anul XVI, Nr. 4397
marti, 12 februarie 2008
|

(abonament)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|