Indignare nationala (I)

Indignarea - sentimentul acesta de minie si dispret provocat de o insulta, de o nedreptate, de o actiune nedemna, produce o revolta sufleteasca exprimata de o buna bucata de vreme de toti cei peste 21.700.000 de români, toti pina la unul mari politicieni.
La orice fel de problema sau intimplare ce apare in viata noastra social-politica, economica, culturala si religioasa, pe linga vaicareala obisnuita, imediat ne manifestam si sentimentul de indignare terminat de multe ori prin expresii jignitoare, trivialitati, injurii, duse pina la degradarea calitatii umane. Cind trebuie sa inceapa sa se intimple ceva "suna clopotul pe dunga". La televiziune, la radio, in presa scrisa, la circiuma, pe strada, pe net, la birou, la croitorie se incepe "scarmanatul" problemei sau intimplarii, se intoarce pe fata si pe dos, apoi de la cap la coada se dau sau nu se dau verdicte, este adevarat sau nu ce auzim, ne dam cu parerea, schimbam conducerile politice si administrative ne indignam la culme. Un fel de a zice, ca nici nu apuca sa se puna pe tapet o problema ca apare alta. Sa luam seama cite intimplari si probleme au fost in prima luna a anului si de ce n-am spune si prima luna de cind ne-am integrat in Uniunea Europeana. Indignatii pusi pe actiune nu apuca sa ia nota corecta despre o problema ca imediat sint distrasi de la actiune de o alta problema ce apare intimplator sau creata. Am inceput luna ianuarie 2007 cu problemele taxelor vamale spre vest si sud. Nu s-au uscat bine pixurile ziaristilor, nu disparuse total ecoul vocilor tiristilor supusi la "cazna" ca alte probleme au si aparut. Agricole, de data aceasta, si respectiv alimentare. Porcul nu se mai taie la Ignat, asa cum stim, ci prin electrocutare si eterizati, ciobanii nu mai au voie sa vinda brinza decit in raza localitatii, iar transhumanta de primavara si toamna nu se mai poate face decit cu "intercity". Glumesc.