Editorial

Politic

Social

Actualitatea

Din judet

Eveniment

Economic

Sport

Infractiuni

Index stiri

Zapada cit casa in orasul Cavnic

Localnicii nu mai au unde arunca omatul

Situatie incredibila in micutul orasel minier Cavnic. Datorita ninsorilor abundente din ultima saptamina, intreaga asezare de pe riul Cavnic a fost acoperita la propriu de nameti inalti de doi metri. Oamenii sint disperati, deoarece oricind acoperisurile caselor pot ceda sub greutatea zapezii. Mai mult, ei nici nu mai au unde sa isi arunce zapada din curte. Nu de alta, dar trebuie sa mai si iasa din case. Cavnicarii muncesc toata ziua pentru a-si putea face drum prin nameti.
“Asa este in fiecare an la noi. Da parca asa de multa zapada nu a mai cazut de multa vreme. Nu mai stim unde sa o aruncam. Mai mult, frezele arunca din sosea omatul direct in curtile noastre”, a spus Ioan Marc, localnic in cartierul Rotunda. Situatia nu este mai roza nici in centrul orasului Cavnic. Magazinele nici nu se mai vad de nametii uriasi, iar oamenii sint nevoiti sa circule direct pe drumul national, deoarece trotuare nu mai exista.
“Este grea viata aici in Cavnic. Iarna muncim mai mult cu zapada asta pacatoasa. Altii vin la noi si se bucura de ea, noi insa nu”, a spus Maria Coman, localnica. Proprietarii de autoturisme sint si ei disperati. Pentru a-si scoate masinile din garaje dau la lopata si doua zile. “Toata ziua sintem cu lopata in mina. Ce sa facem, trebuie sa mai si circulam, macar cite o zi-doua pe saptamina”, a spus Nelu Filip, localnic. Pina la urma, tot natura va fi cea care va topi zapada, dar acest lucru se va intimpla abia prin luna aprilie sau mai.

Vasile Dale

In Cavnic,
Toboganul TUBBY pentru sanii gonflabile este atractia pirtiilor de schi

Toate pirtiile din judet sint bune de schiat

Cu toate ca “s-a lasat mult asteptata”, zapada aduce bucurie in sufletele schiorilor. Asta pentru ca toate pirtiile din judetul nostru sint deschise, iar conditiile pentru schi sint foarte bune. Acest lucru l-am aflat de la administratorii pirtiilor. La Cavnic, cele doua pirtii de la Icoana sint deschise. Cristian Costin, administrator, ne-a spus ca zapada masoara un metru. Pentru o urcare cu teleschiul adultii trebuie sa achite 2,5 lei, iar pentru copiii de pina la 12 ani, pretul este doar 2 lei. De asemenea, schiorii au avantajul de a schia si noaptea.

Cavnic

“La caderea intuneri-cului, temperatura scade si pirtia este superba. Doritorii au posibilitatea sa isi faca un abonament de 25 lei, iar pentru copii abonamentul costa 20 lei. Una dintre atractiile pe care le mai avem aici este si toboganul TUBBY pentru sanii gonflabile. Sa nu credeti ca doar copiii sint pasionati sa se dea cu sania pe acest tobogan. Mai sint si tineri si adulti dornici de o astfel de distractie”, ne-a spus entuziasmat interlocutorul nostru. Tot la Cavnic, la Roata, stratul de zapada este de 80 centimetri la baza si, respectiv, 110 centimetri la virf. “Cei care nu stiu sa schieze pot apela la serviciile oferite de un instructor. La centrul de inchiriere de la baza pirtiilor sint disponibile urmatoarele echipamente: clapari, schiuri, ski boots, snowboards. Tarifele practicate sint: 6 lei doua urcari, 5 urcari - 15 lei, 12 urcari - 30 lei, 30 urcari - 60 lei, iar abonamentul pe o zi - 60 lei”, a precizat Cornel Poienar, administrator pirtie.

Borsa, Izvoare, Suior

Putem sa spunem ca si la Borsa pirtiile sint practicabile. Dupa cum am aflat, stratul de zapada atinge 50 centimetri, iar ieri dupa-amiaza continua sa ninga. “Avem parte de o iarna ca in povesti. Este foarte frumos la Borsa si ii asteptam pe schiori sa vina aici pentru a se bucura din plin de zapada. Functioneaza atit teleschiul, cit si telescaunul. Pretul unei urcari este 6 lei si, respectiv, 4 lei pentru teleschi, pentru adulti si copii. Dar, se pot face si abonamente la pretul de 70 lei pentru adulti si 35 lei pentru copii”, a precizat Mircea Timis, administrator pirtie. La Izvoare, drumul de acces este deschis. Pirtia a fost batuta si este practicabila. Zapada atinge 90 centimetri. Stratul de zapada de pe pirtiile de la Suior masoara 40-70 centimetri. Dupa cum ne-a spus Cosmin Rohian, directorul Complexului, joi, la schi, au fost peste 100 de persoane. Pentru o urcare, schiorii trebuie sa scoata din buzunar 5 lei, iar copiii - 2,5 lei.
Cu siguranta, la finele acestei saptamini turistii vor lua cu asalt pirtiile din judet.

Delia Hayer

Din cauza intreruperii curentului la doua brutarii,
Locuitorii din zona Borsa au ramas fara piine

Si fara colacii de inmormintare

De peste 24 de ore, doua brutarii din orasul Borsa, situate pe strazile Libertatii si Pietei, au ramas fara curent electric. Motivul este un transformator care a cedat din cauza ninsorilor abundente. Reprezentantii SC Electrica SA Maramures au luat decizia de a inlocui transformatorul, numai ca acesta trebuie transportat din Baia Mare pina in Borsa. Iar distanta intre cele doua orase este de 160 km. Pina atunci, mii de oameni au ramas fara piine, iar administratorii brutariilor au inregistrat pierderi de peste 70.000 lei fiecare.

* Firmele ameninta Electrica cu tribunalul
Conform informatiilor primite de la administratorii celor doua brutarii din Borsa, furnizarea energiei electrice s-a oprit in 1 februarie, in jurul orei 16. "Trebuie sa fac colaci pentru doua inmormintari si nu pot. Instalatiile trebuie tinute la o temperatura de minim 20 grade Celsius si nu am cum. Oamenii din zona Viseu, Borsa, Moisei, Poienile de Sub Munte, Ruscova, Repedea, dar si din Cirlibaba (judetul Suceava) au ramas fara piine. Eu aveam contracte ferme in aceste localitati si nu le-am putut onora", a declarat Gheorghe Apostol, administrator firma. De altfel, din partea firmelor SC Paillard SA Borsa si SC Roxy Com Serv SRL, am primit comunicatele din care spicuim: "Din 1 februarie, ora 16, si pina in prezent, societatea noastra nu a beneficiat de energie electrica. Astfel, procesul de productie a fost intrerupt. Nu cunoastem cauzele care au generat aceasta situatie, insa inregistram cu fiecare ora si minut pierderi financiare considerabile. Pina in prezent, datorita intreruperii furnizarii energiei, societatea noastra a inregistrat pierderi de aproximativ 70.000 lei, valoare pentru care societatea dvs. se va face raspunzatoare (...). Prin urmare, va solicitam ca de urgenta sa luati masuri corespunzatoare de remediere a situatiei si pina la data si ora cind se va relua furnizarea de energie va vom comunica cu exactitate cuantumul pretentiilor noastre fata de dvs.", a spus administratorul Gheorghe Apostol. "Prin prezenta, urmare a intreruperii furnizarii energiei electrice, societatea noastra a inregistrat pierderi in valoare de 10.000 lei de care se face raspunzatoare societatea dvs. In momentul intreruperii energiei, in cuptoarele noastre se afla o tona de piine. Va vom comunica pretentiile noastre fata de dvs, la reluarea furnizarii energiei electrice", se precizeaza in comunicatul celeilalte firme.

* Electrica indruma patronii sa reciteasca contractele incheiate
Contactat telefonic, directorul executiv al SC Electrica SA Maramures, Radu Lupan, a recunoscut ca exista probleme in Borsa. "Un transformator a cedat in zona respectiva. Echipele noastre au conectat la retea cit mai multe gospodarii, insa cum societatile sint mari consumatoare nu s-a putut face reconectarea lor. Pentru a remedia defectiunea a trebuit sa trimitem un transformator nou din Baia Mare. Probabil asta-seara (n.r. ieri) vom realimenta. Inainte de a ne da in judecata, as vrea sa le spun administratorilor sa reciteasca contractul pe care l-au incheiat cu noi. Daca voiau sa nu aiba probleme, ar fi trebuit sa faca investitii pentru a beneficia de dubla alimentare. Cind le-am spus acest lucru, au refuzat", a spus Lupan.

Vasile Dale

Dupa ce terenul a fost nivelat si defrisat,
Comisia de fond funciar Sighet a atribuit aceeasi parcela la al doilea proprietar

Desi CFR detine titlu de proprietate, comisia a emis titlu si Anutei Pop

Aplicarea deficitara a Legii fondului funciar face ca instantele judecatoresti sa fie asaltate cu mii de litigii. De cele mai multe ori greseala porneste de la Comisia locala care, din pacate, nu raspunde in fata legii. De multe ori aceasta, cu buna stiinta, favorizeaza una dintre parti. Se elibereaza astfel titluri de proprietate peste alte titluri de proprietate, punind in dificultate instantele judecatoresti, facind sa se certe pina si fratii intre ei sau parintii cu fiii lor. Din toate acestea doar avocatii au de cistigat. Un astfel de litigiu a avut loc intre Comisia de aplicare a Legii fondului funciar Sighetu Marmatiei si SN CFR SA.

* Terenurile de protectie a cailor ferate sint intabulate de SN CFR
De-a lungul cailor ferate pe care le administreaza, CFR detine terenuri de protejare, in proprietate, de o parte si de alta a terasamentului. Acestea sint date spre intretinere unor persoane particulare sau societati comerciale, cu specificatia de a nu le schimba destinatia. De obicei, acestea se inchiriaza pe o perioada de 3-5 ani, cu preemtiune de prelungire a contractului. Terenurile respective sint divizate dupa bornele kilometrice. Pentru toate aceste terenuri, SN CFR detine titluri de proprietate, avindu-le intabulate. Astfel este cazul si cu terenul de la kilometrul 218+272 la kilometrul 218+375, aflat pe raza municipiului Sighetu Marmatiei, la locul numit "La Faitoaie". Acest teren, pina in vara trecuta, era plin de gropi si maracinis. Doua persoane fizice au inchiriat terenul respectiv de la CFR, inca din 2005, valabil pina in 2007, cu drept de prelungire a contractului. Astfel a fost emis Contractul de inchiriere a zonei respective a CFR in 30.12.2004, avind numarul 662. Baza sta adresa nr. 46/D/2/6265/2006, cu specificatia Directiei de Patrimoniu Cadastral ca terenul respectiv este intabulat prin Sectia L8 Bistrita. Pentru nivelarea terenului, in suprafata de 2.497 mp, au fost aduse aici de chiriasi (Calin P. si fratele sau) sute de camioane cu pamint de umplutura. Cind totul parea a merge bine, chiriasii s-au trezit cu un nou proprietar.

* Comisia de aplicare a Legii fondului funciar atribuie terenul lui Pop Anuta din Iapa
Prin metode numai de ei stiute, Pop Anuta, din Iapa nr. 26, impreuna cu fiul ei Toader (zis "Todoru lui Margine") reusesc sa obtina titlu de proprietate la nici 2 saptamini de la emiterea Procesului Verbal de punere in posesie, din 27 iulie 2006. Toate aceste miscari s-au facut cu buna stiinta, incuviintarea si aprobarea Comisiei municipale de aplicare a Legii fondului funciar Sighetu Marmatiei. S-au facut demersuri pentru a impiedica aceste ilegalitati, insa fara nici un rezultat. Mai mult, de la OCOTA, "Todoru lui Margine" reuseste sa-l si intabuleze pe numele mamei lui, primind si numere topo noi. A fost sesizata si SN CFR, care a trimis actele de proprietate asupra terenului respectiv, insa autoritatile locale nici nu vor sa auda de asa ceva. Oare daca terenul respectiv nu era nivelat si pus la punct, mai trebuia cuiva? Actualmente, terenul respectiv este scos la vinzare de "Todoru lui Margine".
Cine este interesat de a incurca mai mult itele decit sa le descurce? Un nou caz care va ajunge in instanta. Bineinteles, autoritatile nu vor purta nici cea mai mica raspundere pentru gafele facute.

Ioan Vezentan

O sigheteanca a fost furata de dreptul la mostenire chiar de fratii ei

Tribunalul a respins actiunea Floarei Moldovan ca fiind tardiva

Meschinaria a pus stapinire pe multi si i-a determinat sa fie de rea credinta chiar fata de rudele apropiate. Asa s-a intimplat in cazul pe care il vom reda mai jos. Recent, Tribunalul Maramures a respins actiunea Foarei Moldovan din Sighetu Marmatiei impotriva Primariei din aceeasi localitate si a fratilor sai, ca fiind neintemeiata.

* Fratii reclamantei nu si-au trecut sora pe notificare la acordarea mostenirii
Anul trecut, fratii Floarei Moldovan au intocmit o notificare catre Primaria Sighetu Marmatiei prin care au cerut restituirea in natura a unui imobil de 833 metri patrati, din Sighetu Marmatiei, suprafata mostenita in urma parintilor. In consecinta Primaria Sighetu Marmatiei a emis o dispozitie prin care a acordat titlul de proprietate celor doi petenti. Sora improprietaritilor a chemat in judecata atit Primaria, cit si pe fratii ei, cerind instantei sa dispuna sa fie trecuta pe dispozitia Primariei pentru ca si ea este mostenitoarea parintilor. Prin intimpinare, edilul pirit a specificat ca Floarea Moldovan nu a fost declarata de ceilalti piriti ca sora si nici nu a inaintat pe numele sau vreo cerere. Fratii petentei au solicitat instantei respingerea actiunii surorii lor ca fiind tardiva. In consecinta, Tribunalul Maramures a respins actiunea Floarei Moldovan ca fiind tardiva si a obligat-o la plata a cite 700 lei catre cei doi frati ai sai, reprezentind cheltuieli de judecata. Asadar in acest caz Primaria nu a avut nici o vina.

M.G.

Primarul din Budesti,
Liviu Tamas isi aniverseaza azi ziua de nastere

In urma cu 7 ani, cind a fost ales in fruntea comunitatii din Budesti, primarul Liviu Tamas era cel mai tinar primar din tara. S-a nascut in 3 februarie 1971, iar cu toate ca are o virsta frageda pentru o activitate de conducere in administratia locala, are vechime si se descurca foarte bine in tot ceea ce face. Comportamentul sau linistit, seriozitatea, dar mai ales organizarea l-au facut sa fie iubit de cetateni, care l-au reales in urma cu trei ani. Se pare ca nu s-au inselat, pentru ca localitatea se ridica odata cu trecerea anilor, iar proiectele initiate de primar contribuie din plin la ajutorarea comunitatii in care locuieste.
Acum, la ceas aniversar, ii dorim multa sanatate si fericire, implinirea dorintelor, putere de munca si sa continue treaba buna inceputa in urma cu 7 ani. La multi ani!

Informatia Zilei

Tirguri si piete agroalimentare desfasurate azi si miine in judet

La fiecare sfirsit de saptamina, in Botiza, Petrova si Sacel se desfasoara tirguri de animale. De asemenea, au loc piete agroalimentare in Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Viseu de Sus, Borsa, Baia Sprie, Cavnic, Tg. Lapus, Baiut si Tautii Magheraus. In satul Lapusel, comuna Recea, linga Italsofa, si in Baia Mare, miine se organizeaza tirg auto.

V.G.

Anul VII, Nr. 1629
simbata, 3 februarie 2007

1 EUR
1 USD
1 lira UK

3,3877
2,6024
5,1181
Acrobat Reader 7.0 (recomandat)
Google

WWW Informatia Zilei


index * editorial * politic * eveniment * actualitatea * social * din judet * economic
infractiuni * sport * amintiri * interviu * valute * horoscop * contact

© 2001-2007 Informatia Zilei Maramures
Toate drepturile asupra materialelor si fotografiilor apartin S.C. Solpress S.R.L.
in conditiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe

webmaster:atisha_ro@yahoo.com